Facultatea de Științe

Universitatea din Craiova reia cursurile cu prezență fizică

         Cursurile cu prezență fizică vor fi reluate la Universitatea din Craiova, începând cu data de 21.03.2022. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului de Administrație al Universității din Craiova și aprobată de Senatul Universității din Craiova, în data de 09.03.2022.  Hotărârea se bazează pe Adresa Ministerului Educației nr. 71/DGIU/8.03.2022, care are în vedere încetarea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 08.03.2022.  

Conform Adresei Ministerului Educației nr. 71/DGIU/8.03.2022, „începând cu 09.03.2022, instituțiile de învățământ superior vor reveni la activitățile didactice cu prezență fizică. În situația în care acest fapt nu este posibil imediat, în vederea asigurării calității actului educațional, în funcție de specificul activităților desfășurate și în raport cu contextul actual (cazările studenților în căminele studențești, reconfigurarea orarelor etc), universitățile pot decide, în baza autonomiei universitare garantată de Constituția României, cu asumarea răspunderii publice, prin hotărâri ale Senatului universitar, o perioadă optimă de tranziție de la sistemul online la activități cu prezență fizică, având obligativitatea recuperării activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II-lea.”